Editura FAST - Oferta de carte

 

Cărţile prezentate în site-ul nostru au orientare generală pe Modelare şi Proiectare Asistată de Calculator, folosind software de la Autodesk, Inc. din SUA. Prima lor calitate este că sunt scrise în limba română! A doua calitate este că au explicaţii ample, însoţite de foarte multe imagini.

Cititorii sunt avizaţi că este suficient să aibă pregătire de bază în domeniul mecanic (minimum şcoală tehnică). Toate noţiunile sunt explicate în amănunt şi permit oricui să atingă nivelul de performanţă cerut astăzi pe piaţa muncii în acest domeniu. S-a preferat abordarea paternală lejeră şi, adesea, amuzantă, a unor teme care uneori ajung la subtilităţi şi rafinamente nebănuite. O bună strategie pentru a ajunge la stăpânirea temeinică a tehnicilor de modelare folosind calculatorul este aceea de a folosi în paralel Albumul de AutoCAD şi Manualul de Inventor. Odată însuşite cunoştinţele de modelare cu Inventor, se vor realiza efectiv modelele celor 100 de piese din Album, începând de la cea mai simplă (1) la cea mai complexă (100). După acest travaliu, se vor realiza şi desenele de execuţie ale aceloraşi piese, aşa cum arată ele în Album. Rafinarea cunoştinţelor va veni din parcurgerea lucrărilor de laborator din Îndrumar. Cine se va încumeta la acest efort - care poate deveni o distracţie - va putea face faţă cu succes cerinţelor maximale în domeniu.

La "Legături utile CAD" găsiţi, printre altele, firma Man and Machine, unic distribuitor Autodesk în România, care vă va îndruma pentru achiziţionarea licenţelor Autodesk în cele mai avantajoase condiţii.

Tot la "Legături utile" găsiţi firma de prototipare Logicad din Piatra Neamţ care asigură realizarea fizică a prototipului imaginat de Dvs. Trimiteţi fişierul .ipt şi primiţi a doua zi piesa realizată dintr-o masă plastică dură (ABS) la preţuri începând de pe la 80 USD/buc. La Protomold găsiţi şi firma americană Proto Labs cu sediu şi în Marea Britanie, care execută într-o singură zi piese din mase plastice diferite în serii mici, de max. 10.000 buc, la comenzi de min. 995 lire sterline. Cu alte cuvinte, creaţi modelul piesei pe calculator, trimiteţi fişierul la una dintre aceste firme şi, într-o zi sau două, primiţi efectiv chiar piesele fizice abia create de Dvs. Fără să vă îngrijiţi de matriţe de injecţie, fără costuri colaterale... Cel puţin pentru marketing şi promoţii este ideal. Este un vis devenit realitate...

 

Iată titlurile:

AutoLISP - Manual de programare ultimele exemplare (28 buc.!)

Album de proiectare  3D cu AutoCAD epuizată - în pregătire: Un nou album, dar cu Inventor și nu cu AutoCAD!

Modelare parametrică 3D cu Mechanical Desktop

Proiectare Asistată cu Autodesk Inventor - Îndrumar de laborator Ediția a II-a (revăzută și adăogită)

Modelare parametrică şi adaptivă cu Inventor - vol. I

Modelare parametrică şi adaptivă cu Inventor - vol. II

 


Pentru a achiziţiona una sau mai multe dintre aceste cărţi trimiteţi un e-mail la adresa:

hcf@fastgrup.ro

Dacă folosiţi un serviciu de tip webmail (Yahoo! Mail, Gmail etc.), trimiteţi pur si simplu un mesaj la adresa hcf@fasgrup.ro cu subiectul "Doresc carte de la Editura FAST". În corpul mesajului precizaţi cartea/cărţile dorite, apoi numele exact şi adresa (inclusiv codul poştal). Numele şi adresa trebuie să fie ale persoanei care preia coletul. Veţi primi un aviz de la Oficiul Poştal de care aparţineţi pentru a vă prelua coletul. Mergeţi la Mesagerie cu avizul, cartea de identitate şi banii.

Iată cum stau lucrurile în privința taxei poștale. Pentru o carte, noi plătim la poștă 7-8 lei. În schimb, vă cerem Dvs. numai 5 lei pentru trimiterea ei. Mai mult de atât, comandând mai multe cărţi simultan, aveţi reducere la taxele poştale! Practic, prețurile adăugate de noi ca taxe poștale sunt următoarele::

De exemplu, comandând deodată 3 (trei) cărți, care costă împreună 105 lei, veți adăuga numai 10 lei în loc de 15, astfel încât prețul total va fi de 115 lei.

NOU! Bonus! Cititorilor care comandă simultan două cărți - sau mai multe - le trimitem gratuit, ca bonus în același colet, manualul Modelare parametrică 3D cu Mechanical Desktop, în limita stocului disponibil!

Dacă vă este uşor să ajungeţi în Vatra Luminoasă, sunaţi la telefonul dat la Contact şi vă luaţi cartea dorită direct şi imediat.

În legătură cu cărţile, nu ignoraţi niciodată maxima: "Grăbiţi-vă cât suntem pe stoc!"